Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cârlibaba, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o pensiune turistică din comuna Ciocănești.

          La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul pensiunii, construită din lemn rotund, mai precis în camera de zi și în camera tehnică cu pericol de propagare la întreaga construcție. Cele 14 persoane aflate în interiorul cabanei s-au autoevacuat înaintea sosirii pomperilor militari.

Au ars: tavanul din camera de zi pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați și peretele despărțitor pe o suprafață de 15 metri pătrați. S-au degradat obiecte de mobilier, electrocasnice și elemente de tâmplărie.

          Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu/conductor electric defect sau deteriorat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul clădirii, cu bunurile aferente.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentAccident în Suceava! O femeie a ajuns la spital
Articolul următorRecomandările medicilor pentru perioada de caniculă