Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă noapte, într-o gospodărie din localitatea Bosanci.

La fața locului au intervenit pentru stingerea incendiului militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bosanci, cu două autospeciale.

Potrivit lui Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, a ars acoperișul unei case pe aproximativ 80 mp. De asemenea, flăcările au afectat și o parte din astereala unei case învecinate (3 – 4 mp).

Urmează ca pompierii să stabilească din ce cauză au izbucnit flăcările.

Articolul precedentStatistică oficială: Peste 500 de condamnați eliberați în urma recursului compensatoriu au recidivat în ultimii doi ani
Articolul următorMașină lovită de tren pe raza localității Soloneț. Trei persoane au fost rănite