Un incendiu a izbucnit luni dimineață la o garsonieră din cartierul Obcini al municipiului Suceava. Proprietarul a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-a intoxicat cu fum.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Suceava, cu două autospeciale de stingere și modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Potrivit lui Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU, nu a fost necesară evacuarea persoanelor din bloc.

Proprietarul garsonierei, ușor intoxicat cu fum, a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la UPU Suceava.

Au ars alimente dintr-o oală uitată pe aragaz. S-au degradat aparatul de gătit, vasul cu alimente și zugrăveală interioară.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la aragazul lăsat în funcțiune, nesupravegheat.

Articolul precedentAccident grav la Poiana Stampei. Un motociclist și-a pierdut viața FOTO
Articolul următorRădăuți. Accident cu trei victime după o depășire neregulamentară FOTO