Un apartament de pe strada Oituz din municipiul Suceava a fost cuprins de un incendiu, sâmbătă seară.

La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Suceava cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în sufragerie, existând pericolul de propagare la întregul apartament.

Au ars obiecte de mobilier și s-au degradat finisajele interioare, din cauza fumului și a temperaturii ridicate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un fier de călcat lăsat sub tensiune.

„Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul apartamentului, cu bunurile aferente”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

Articolul precedentControale pentru prevenirea accidentelor rutiere la Milișăuți, Solca și Cajvana
Articolul următorUn cerb împușcat de braconieri a coborât din pădure pentru a muri printre oameni FOTO