Incendiu la o gospodărie din localitatea Bosanci, luni seară.

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bosanci, au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat o anexă din lemn, iar flăcările s-au extins la o porțiune din acoperișul casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuință și la anexele învecinate.

În urma incendiului au ars o magazie pe o suprafață de 60 mp, aproximativ 30 mp din astereala acoperișului casei, circa 6 metri cubi lemn de foc, doi metri cubi de scândură, 200 kg de porumb, 30 mp de izolație din vată minerală și elemente de tâmplărie din PVC (5 ferestre). S-au degradat tencuiala casei de locuit și învelitoarea din tablă a acoperișului. În incendiu au pierit 30 de pui de găină.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.

„Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat casa de locuit și restul construcțiilor anexe din gospodărie”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentPensionarii de invaliditate pot trimite documentele medicale la Casa de Pensii Suceava prin poștă sau e-mail
Articolul următor11 cazuri noi de COVID 19 în ultimele 24 de ore, în județul Suceava