Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Imagine

Incendiu de proporții la o gospodărie din satul Costâna, comuna Todirești, în noaptea de marți spre miercuri.

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Todirești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o șură, cu pericol de propagare la casa de locuit și la celelalte anexe gospodărești.

Proprietarii, în vârstă de 84, respectiv 72 de ani, au suferit atacuri de panică. Pompierii paramedici de pe echipajul SMURD le-au acordat primul ajutor medical, iar cei doi soți și-au revenit, refuzând ulterior transportul la spital.

În urma incendiului au ars: șura din lemn, acoperită cu azbociment, pe o suprafață de aproximativ 60 mp, corp comun cu adăpostul de animale, elemente de tâmplărie și aproximativ 5 tone de fân. S-au degradat finisaje interiore și exterioare.  În incendiu au pierit un porc și doi câini.

“Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore, iar pompierii au salvat casa de locuit și anexele gospodărești, cu bunurile aferente (bucătărie de vară, șopron lemne, două magazii cu utilaje și aproximativ două tone de cereale”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

Articolul precedentColiziune între două autoturisme. O persoană a fost rănită FOTO
Articolul următorMoarte șocantă de Crăciun, la Iași! Și-a băgat în gură o petardă aprinsă