Guvernul aprobă, vineri, studiul pentru autostrada Târgu Neamț – Iași

Guvernul aprobă studiul de fundamentare al proiectului autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi, în lungime de 68 de kilometri; investiţia este estimată la 1,2 miliarde de euro şi se va realiza în parteneriat public-privat.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că se aprobă în şedinţa de Guvern studiul de fundamentare al proiectului Autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi, ”vital pentru regiunea Moldovei”. Autostrada va avea 68 de kilometri, iar investiţia, care se va realiza în parteneriat public – privat, este estimată la 1,2 miliarde de euro.

„Aprobăm astăzi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiţii în parteneriat public privat autostrada Târgu Neamţ-Iaşi, de asemenea vital pentru regiunea Moldovei. (…) Aşa cum am menţionat, voi monitoriza cu prioritate ca şi la acest obiectiv toate procedurile să se realizeze cu rapiditate”, a declarat Viorica Dăncilă, în deschidere şedinţei de Guvern de vineri.

Potrivit acesteia, valoarea totală a investiţiei este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare şi realizare a autostrăzii este de 48 de luni.

Proiectul are în vedere realizarea a 68 de km de autostradă, urmând ca şoseaua să se racordeze la drumul de mare viteză Bucureşti – Suceava, aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor.

Dăncilă a anunţat că, la începutul lunii aprilie, proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să îşi asume proiectarea şi construcţia.

Articolul precedentÎn cât timp parcurge un șofer traseul Târgu Jiu- Botoșani, în lipsa autostrăzilor? VIDEO
Articolul următorFilme de Radu Jude, Mona Nicoară şi Adina Pintilie, la Zilele Filmului Românesc din Suceava