Sindicaliștii din depourile CFR au intrat în grevă generală joi dimineață. Aceștia sunt nemulțumiți pentru că ar urma să fie transferați către CFR și astfel le-ar fi tăiate salariile. Călătorii din peste 10 județe sunt afectați din cauza protestului feroviarilor. Din primele informații, sunt cel puțin 19 trenuri anulate.

Cei care asigură întreținerea trenurilor, angajații din depourile CFR, și-au încetat activitatea în mai multe județe din țară după ce operatorul feroviar național nu a mai încheiat niciun contract de prestări servicii.

Este vorba despre depourile din București, Cluj, Iași, Suceava, Brașov, Galați, Satu Mare, Timișoara, Arad, Ploiești, Pitești, Sibiu, potrivit realitatea.net

Angajaţii Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive CFR – SCRL Braşov au oprit încă de marţi lucrul, informează Club Feroviar.

„Situația este foarte critică pentru că directorul general Dorobanțu nu vrea să mai semneze un contract cu propria societate de mentenanță SCRL Brașov (de reparații și revizii locomotive – n.red.)”, a declarat, joi, Victor Androne, lider de sindicat Depoul CFR Călători, la Realitatea PLUS.

Mai multe informații pe: realitatea.net

Articolul precedentȘtefan Mandachi scrisoare către Ludovic Orban: Când începe și când se finalizează autostrada Moldovei?
Articolul următorS-a urcat beat la volan și s-a izbit cu mașina în gardul unei instituții publice