Inspectorii Direcției de Sănătate Publică(DSP) Suceava au efectuat în luna noiembrie 27 de controale în unitățile de învățământ din județul Suceava.
Potrivit șefului Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, medicul Dinu Florin Sădean, șase verificări au fost făcute la unitățile de învățământ preșcolar, șase la primar și gimnazial și 15 la chioșcurile din incinta unitățile de învățământ.
În cadrul acțiunii Grădinița „Prichindelul” din cartierul sucevean Burdujeni a fost amendată cu 2.000 de lei de către inspectorii sanitari, pentru nerespectarea numarului maxim de copii admiși pentru o grupă. În luna octombrie, cinci copii de la această grădiniță au fost internați în spital cu meningită acută virală, iar unitatea de învățământ a fost închisă temporar pentru dezinfecție.
De asemenea, în cadrul acțiunii din luna noiembrie, două chioșcuri alimentare din unitați școlare au primit avertismente și amenzi în valoare de 4.000 de lei, pentru încălcarea principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și tineri. De la aceste chioșcuri s-au retras de la comercializare 93 kilograme produse și 65 litri de suc.