Doi tineri, de 21 și 26 de ani, din Suceava, sunt cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de trafic și consum de droguri de risc și mare risc. Potrivit procurorilor, în cursul anului 2018, aceștia împreună cu un tânăr de 22 de ani, au procurat, pus în vânzare, comercializat și deținut pentru consum propriu cannabis, amfetamine și exstasy.

Luni, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Cluj, beneficiind de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, au depistat în flagrant delict pe Andrei Alexandru Bida, de 22 de ani, imediat după ce acesta ar fi ridicat de la un oficiu poștal, situat pe raza municipiului Cluj –Napoca, coletul expediat pe numele său din Germania, cunoscând că acesta conține droguri de mare risc, în cantitate de 504 comprimate ecstasy.

Ulterior, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde locuia tânărul în cauză împreună cu alte două persoane, și au descoperit și ridicat 300 de grame de cannabis, 0,2 grame de amfetamină, două cântare electronice și instrumente de consum.Substanțele găsite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, bărbatul, de 22 de ani, împreună cu cei doi suceveni  ar fi procurat, pus în vânzare, comercializat și deținut pentru consum propriu droguri de risc, respectiv cannabis și droguri de mare risc – amfetamine și ecstasy.

Procurorii D.I.I.C.O.T.-S.T. Cluj l-au reținut Andrei Alexandru Bida, urmând ca marți să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.. Ceilalți doi sunt cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de trafic și consum de droguri de risc și mare risc, fapte prevăzute de Legea 143/2000.Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Articolul precedentUn botoșănean s-a sinucis din cauza singurătății. A băut formol
Articolul următorIndivizi filmați în timp ce distrug cu bâtele camerele video de supraveghere ale unui bloc VIDEO