Fostul primar Ilie Gherman, trimis în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene

Fostul primarul al comunei Slatina, Ilie Gherman (PNL), a fost trimis în judecată de procurorii DNA Suceava pentru o fraudă de 570.000 de lei din fondurile pentru subvenții europene.

Procurorii DNA Suceava au dispus trimiterea în judecată a fostului primar al comunei Slatina, Ilie Gherman, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la comiterea în formă continuată a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Mai exact, în perioada 2010-2011, Ilie Gherman, în timp ce era primar al comunei Slatina, ar fi înființat patru societăți agricole pe hârtie, pe numele unor persoane care nu ar fi știut nimic despre acest demers. Concret, ar fi fost încheiate, în numele unor locuitori ai comunei, în majoritate persoane fără studii, mai multe contracte de societate, având ca scop declarat „participarea în comun a tuturor crescătorilor de animale din localitate la exploatarea în calitate de beneficiari a suprafețelor de pășune aflată în proprietatea privată a comunei Slatina”, fără ca membrii societăților să aibă cunoștință despre înființarea acestora. Ulterior, prin intermediul subordonaților din cadrul primăriei, Ilie Gherman ar fi întocmit în fals documentația necesară depunerii la APIA a dosarelor cererilor unice de plată pe suprafață pentru campaniile 2010-2011. Prin aceste demersuri, Gherman a intrat, pe nedrept, în posesia sumei de 570.045 lei.

În cauză, a fost dispusă instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Articolul precedentOana Pintilei (PSD) a fost demisă din funcția de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului
Articolul următorPatronul firmei Cosadel SRL, Constantin Lazăr, condamnat definitiv într-un dosar de evaziune fiscală