Fostul premier Florin Cîțu a declarat, marți seară, că România riscă să intre în recesiune în acest an. dacă nu sunt evitate derapajele populiste și nu poate fi controlată explozia scumpirilor.

Invitat la un post TV, liderul PNL a afirmat că cel mai mare pericol, în acest moment, este ca valul de scumpiri să dublat de măsuri populiste nesustenabile pe termen lung.

„În mediul economic deja se construieste o situatie dificila. Cresterea preturilor la gaze a dus la antrenarea creșterii altor prețuri, a crescut cheltuiala cu forța de muncă, la o inflație de final de an mai mare decat ne așteptam, nu poate să însemne decât creștere de dobânzi. Aici este complicat, fără un deficit in scădere, situația României se complică în perioada următoare și stabilitatea economică este pusă în pericol dacă nu se iau măsuri urgente”, a afirmat Cîțu.

 

Fostul premier și ministru de Finanțe nu exclude riscul de a se ajunge chiar la recesiune. „Depinde de șocuri. Daca inflatia accelereaza rapid si dobanzile cresc rapid, da, se poate acest lucru. Sper să avem înțelepciunea să nu mergem în acea directie”.

Articolul precedentProfesorii din toată țara, în GREVĂ de avertisment – ce solicitări au sindicaliștii
Articolul următorVIDEO | Criza facturilor i-a adus pe pensionari în pragul disperării. Se împrumută ca să-și plătească dările