Pe 9 iulie 2018, Kovesi a fost demisă prin decret semnat de Klaus Iohannis. Șeful statului a fost obligat de CCR să o demită pe șefa DNA, ca urmare a raportului negativ întocmit de ministrul Justiției de la acea vreme, Tudorel Toader.

În procesul de la CEDO, fosta șefă a DNA a susținut că nu a avut ocazia să se apere în instanță, înainte să fie revocată. În prezent, Laura Codruța Kovesi este șefa Parchetului European.

Biroul ei de procuror european ar urma să își inceapă efectiv activitatea până la sfârșitul anului.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentParlamentarii PSD de Suceava au donat 12.000 de măști centrului de la Sasca Mică, căminului de la Bogdănești, dar și spitalelor de la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni
Articolul următorIncendiu la o casă din Voitinel. Acoperișul a fost distrus de flăcări FOTO