O femeie în vârstă de 54 de ani, din municipiul Suceava, a fost tâlhărită în plină stradă, după ce a scos bani de la bancomat. Hoțul, un tânăr de 19 ani din Solca, a fost prins de doi trecători și predat polițiștilor.

Incidentul a avut loc în centrul municipiului Suceava, joi după-amiază.

Tânărul a așteptat-o pe femeie să scoată banii de la bancomat, după care a urmărit-o. La un moment dat, individul a împins-o pe aceasta și i-a smuls geanta de pe umăr, după care a fugit. Hoțul a fugit pe o distanță de aproximativ 20 de metri, fiind prins de doi trecători, care au fost alertați de victimă. Imediat martorii au sunat la 112 și la fața locului au ajuns polițiștii.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie. Tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în arestul IPJ Suceava. Acesta era eliberat de aproximativ trei luni de zile din penitenciar.

 

Sursă video Viva FM

Articolul precedentPatru secretari și subsecretari de stat suceveni, demiși de Ludovic Orban
Articolul următorTânără la spital după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni