foto arhivă

Garda Forestieră Suceava în colaborare cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au efectuat  mai multe controale ale circulației materialelor lemnoase pe drumurile publice și forestiere din județul Suceava cât şi la operatorii economici care prelucrează materiale lemnoase.

Acțiunea s-a desfășurat în perioada 11-13 decembrie.

În urma controalelor efectuate a fost constatată o infracțiune silvică constând în tăiere fără drept de arbori, au fost aplicate un număr de nouă amenzi contraveționale cu o valoare totală de 25.000 lei, totodată fiind confiscată o cantitate de 67,35 mc cherestea rășinoase și 20 mc lemn de foc rășinoase, cu o valoare totală de 47.130 lei.

Potrivit șefului Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, din datele deținute și a probelor strânse s-a stabilit că în data de 7 decembrie, un operator economic din localitatea Slătioara, comuna Râșca a efectuat în mod repetat, în baza acelorași documente de proveniență și transport, două curse prin care a expediat cantitatea de 7,35 mc cherestea rășinoase, destinatar fiind un alt operator economic de profil din localitatea Bogdănești.

Întrucât expedierea celui de-al doilea transport a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, materialele lemnoase în cauză, în valoare de 4.910 lei au fost confiscate valoric, iar transportatorul a fost sancționat contravențional.

Aprofundând verificările la sediul operatorului economic expeditor, lucrătorii Gărzii Forestiere Suceava împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au constatat faptul că a mai fost expediată, fără a fi îndeplinite condițiile legale de proveniență, o cantitate totală de 52,32 mc cherestea rășinoase. În acest sens operatorul economic a fost sancționat contravențional, amenzile totalizând 10.000 lei, iar întreaga cantitate de cherestea, în valoare de 34.950 lei, a fost confiscată.

Totodată, încrucișând verificările la celălalt operator economic, s-a constatat faptul că și acesta a expediat în data de 7 decembrie cantitatea de 7,68 mc cherestea rășinoase cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, drept pentru care a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 7,68 cherestea rășinoase în valoare de lei 5.130 lei a fost confiscată.

În cadrul actțiunii, pe raza localității Slătioara, în albia pârâului Slătioara au fost surprinși trei bărbați domiciliați în sat Slătioara, comuna Râșca, în timp ce tăiau fără drept arborii existenți în albia pârâului Slătioara. În urma cercetărilor efectuate s-a procedat la inventarierea materialelor lemnoase existente la fața locului și la stabilirea pagubei rezultând un număr de 12 cioate cu un volum tăiat ilegal de 7,33 mc și o valoare totală de 2681 lei. În această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori.

Articolul precedent11 persoane implicate într-un accident rutier pe raza localității Ilișești FOTO
Articolul următorPremiera spectacolului Rinocerii, sâmbătă, la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava