foto arhivă
foto arhivă

Hoții au fost prinși în fapt chiar de proprietara autoturismului.

O femeie de 35 ani, din municipiul Suceava, a sesizat prin SNUAU 112 faptul că a observat două persoane de sex masculin care demontau ceva la autoturismul său parcat în fața blocului în care locuiește, iar când a strigat la persoanele în cauză, acestea au fugit.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că femeia deține un autoturism marca VW Lupo, care a fost parcat de soțul acesteia, în data de 03 ianuarie, în fața blocului de pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Suceava.

Vineri, în jurul orei 03.00, în timp ce femeia se afla la domiciliu, a auzit zgomot, iar când s-a deplasat la balconul imobilului, a observat un tânăr îmbrăcat în haine de culoare închisă, care s-a aplecat spre partea din stânga față a autoturismului său. Aceasta a strigat la tânărul respectiv, iar de sub autoturism, din partea din față a mai ieșit un tânăr, cei doi fugind printre blocuri.

La sosirea polițiștilor, femeia a coborât și ea la autoturism, constatând că acesta era ridicat pe un cric montat în dreptul portierei, autorii încercând să sustragă cu un bomfaier catalizatorul autoturismului.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal  penal privind tentativă la infracţiunea de „furt calificat”.

Potrivit lui Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava,  în anul 2019 au fost sesizate peste 30 de furturi de piese și componente exterioare de la autoturisme. Polițiștii recomandă să parcați vehiculele în locuri iluminate și să montați sisteme de alarmare eficiente.

„De multe ori valoarea distrugerilor provocate depășește ca prejudiciu valoarea piesei sustrase în sine, astfel încât, adoptarea unui comportament preventiv poate să vă ferească de răufăcători și de o daună însemnată.De asemenea, recomandăm prudență la achiziția de piese auto din locuri neautorizate, riscând să cumpărați un produs care provine dintr-o infracțiune sau este neconform și vă poate pune în pericol viața.Și reprezentanților centrelor de colectare și dezmembrări auto le atragem atenția să respecte cu strictețe legea și să întocmească documentațiile specifice acestei activități pentru a nu încuraja astfel de infracțiuni și a fi complici ai infractorilor”, a precizat Ionuț Epureanu.

Totodată, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava a adăugat că la începutul acestui an au fost înregistrate, în special pe raza municipiului Suceava, mai multe furturi de componente auto.

Articolul precedentUn șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate, după care a fost proiectat în șanț
Articolul următorO femeie de 81 de ani a fost accidentată de o mașină în timp ce traversa regulamentar