Tragedia a avut loc luni seara, într-o locuință din cartierul Mereni din Plopeni – Salcea, judeţul Suceava. Potrivit primelor informații, unul dintre frați a mers în baia locuinței pentru a face duș folosind un boiler cu combustie gaz metan. 

Din nefericire, cei doi fraţi, cu vârste de 19 și 20 de ani, au fost găsiţi în stare de inconştienţă chiar de părinții lor.

Tinerii au fost supuși manevrelor de resuscitare de personalul medical ajuns la fața locului, însă, din păcate, nu au dat semne de revenire la viață.

Ulterior, cei doi au fost declarați decedați.

Din verificările preliminare rezultă că cei doi sunt frați (doi bărbați de 19 și 20 de ani).

Aceștia locuiesc împreună cu familia, pe raza satului Plopeni. În cursul serii unul dintre frați a mers în baia locuinței pentru a face duș folosind un boiler cu combustie gaz metan. La un moment dat fratele său a intrat și el în baie și după un timp, văzând că cei doi nu mai ies din încăpere părinții au intervenit și i-au găsit pe cei doi în stare de inconștiență.

La acest moment se desfășoară manevre de resuscitare, fără semne vitale, șansele de supraviețuire fiind minime.

Cel mai probabil cauza este intoxicație cu monoxid de carbon.

Din păcate, ambii tineri au fost declarați decedați. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se efectua și necropsiile pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor deceselor dar și a tuturor circumstanțelor care au dus la producerea tragicului eveniment.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentCând începe programul Rabla 2022. Anunțul ministrului Mediului
Articolul următorPrețuri și facturi de infarct! Ce spune Ministrul Muncii, Marius Budăi. Cum vor arata salariile și pensiile românilor în 2022