În data de 7 septembrie poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației,  în cooperare cu lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus – I.P.J.Suceava, au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.

Astfel, oamenii legii au depistat pe raza localității Falcău, în apropierea frontierei de stat, doi  cetățeni străini, care nu își justificau prezența în zonă de frontieră.

Acestia au fost conduşi la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor s-a stabilit că sunt din Algeria, au vârste de 24 ani, respectiv  26 ani şi au  trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale, conform procedurilor legale în vigoare.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentCîțu a început „EXECUȚIILE”. Iulian Bulai USR PLUS: Disperarea premierului naștere MONȘTRI. Florin se îngroapă și trage PNL în capcană
Articolul următorŢigări confiscate dintr-un autoturism oprit în trafic de poliţiştii de frontieră suceveni