În Spitalul Județean Suceava se află internați în momentul de față un număr de 410 pacienți, dintre care 197 de pacienți cu COVID 19, 21 dintre aceștia fiind internați în secția ATI, a informat Prefectura Suceava.

Sâmbătă dimineață, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, se află în autoizolare la domiciliu 4.793 de persoane și șase în carantină instituționalizată. De asemenea, au ieșit din autoizolare 15.710 persoane și 3101 din carantină instituționalizată.

Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 20334 de teste.

Conform situației întocmite de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului nostru se înregistrează un număr de 2504 de persoane declarate vindecate.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19.

În ultimele 24 de ore au fost internate în spital 46 de persoane diagnosticate cu Covid – 19 și externate 60 de persoane, nefiind înregistrat niciun caz în rândul personalului medical.

În Spitalul Județean Suceava se află internați un număr de 410 pacienți, dintre care 197 de pacienți cu COVID 19, 21 dintre aceștia fiind internați în secția ATI.

În Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 50 de pacienți cu COVID 19 și 12 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

În ceea ce privește situația celor două centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică de la nivelul județului Suceava, evidențele arată că mai sunt sunt patru și respectiv trei beneficiari, care sunt infectați cu COVID 19.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentAccident la Dorna Arini, după ce un șofer beat a ajuns cu autoutilitara pe contrasens
Articolul următor51 de permise reținute în cadrul unei acțiuni pentru combaterea vitezei excesive