Crucea Roșie Suceava a donat Spitalului Județean Suceava 19.800 litri apă (33 paleți) și  aproape o tonă de conserve de icre de pește.

Produsele reprezintă o donație a Asociației „Dăruiește Viața”, iar transportul acestora de la Fălticeni la Suceava a fost făcut cu ajutorul Școlii de Jandarmi din Fălticeni care a pus la dispoziție trei camioane pentru această activitate.

Imagine

Săptămâna viitoare, la unitatea spitalicească urmează să ajungă o donație a Crucii Roșii care constă în combinezoane, mănuși și dezinfectat.

În același timp, continuă campania de strângere de fonduri „Cu Toții În Linia Întâi” a domnului Ștefan Mandachi, campanie prin care domnia să donează metrul de autostradă construit în Suceava, pentru a fi vândută centimetru cu centimetru, banii urmând să ajungă la Crucea Roșie Suceava, pentru a fi achiziționate ventilatoare și echipamente medicale necesare spitalului din Suceava sau altor spitale din județ. Până acum, în cadrul acestei campanii, în numai o săptămână, s-au strâns peste 650.000 euro, începându-se deja căutarea de oferte pentru achiziționarea de echipamente. Puteți dona în continuare pe site-ul campaniei 1cm.ro , în următoarele conturi ale Crucii Roșii Suceava: RO76RNCB0244020411980004 – EUR, BCR, RO43RNCB0244020411980016 – RON, BCR, RO64RNCB0244020411980026 – GBP, BCR”, au transmis preprezentanții Crucii Roșii Suceava.

Articolul precedentAutoturism cu peste 6.000 de pachete cu țigări de contrabandă, descoperit într-un garaj din Vicovu de Jos
Articolul următorIncendiu violent la o gospodărie din Baia VIDEO