Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Cristi Crețu (PNL), mâna dreaptă a lui Gheorghe Flutur, a fost eliberat din arest după ce Curtea de Apel Suceava a respins contestația formulată de procurorii DNA față de decizia Tribunalului Suceava privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar în dosarul în care este anchetat pentru luare de mită și trafic de influență, anunță Știri Suceava.

„Admite cererea formulată de inculpat, prin apărător ales, în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai puţin restrictivă. (…) Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă (…) pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj (…) rămasă definitivă prin încheierea (…) pronunţată de Curtea de Apel Cluj faţă de inculpatul Crețu Silviu Cristinel cu măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Dispune punerea în libertate a inculpatului Crețu Silviu Cristinel de sub puterea mandatului de arestare preventivă (…) dacă nu este reţinut, deţinut sau arestat în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în soluția pe scurt pronunțată de Tribunalul Suceava.

Cristi Crețu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Cluj după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 40.000 de euro primită de la afaceristul Vasile Rîpan, patronul firmei Autothenorom SRL Suceava, societate care avea încheiate mai multe contracte cu Consiliul Județean Suceava pentru asfaltarea unor drumuri județene.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentTanczos Barna: În ceea ce priveşte seceta, prognozele pentru următoarele zile sunt mai încurajatoare, dar seceta pedologică va persista
Articolul următorLegile Puterii: Români, nu vă lăsați cuprinși de rău! Căutați binele!