Primarul unei comune din Suceava a revoltat o țară, după ce a declarat că nu se va imuniza anti-Covid pentru că boala este doar o gripă severă.

Declarația a fost făcută în cadrul unei discuții purtate în sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Suceava.

Edilul a transmis clar că nu este vaccinat și că nu are de gând să o facă. Primarul și-a continuat pledoaria antivaccinistă și a acuzat „interese economice”.

 

„Eu, ca primar, nu sunt vaccinat și nici nu mă vaccinez atâta vreme cât medicii specialiști din localitate și din Suceava mi-au spus că ei și familiile lor nu se vaccinează. Cum puteți să ne impuneți nouă sau cadrelor didactice să ne vaccinăm cu ceva neexperimentat?

Este o gripă severă, este o gripă accentuată şi poate fi tratată într-un mod normal fără a cheltui miliarde pe lucruri care nu folosesc la nimic”, a afirmat edilul sucevean.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentNegocierile între PNL și PSD continuă și astăzi. „Puncte fierbinți” care țin o țară întreagă în șah
Articolul următorBilanț coronavirus 13 noiembrie: 4.006 cazuri și 323 decese