Concurs de Procese Simulate pe Drept Administrativ, organizat de studenții USV

Concursul de Procese Simulate pe Drept Administrativ a fost organizat la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava de ELSA Suceava și Facultatea de Drept.

În data de 20 martie 2019, ELSA Suceava, prin intermediul departamentului Activități Academice și în colaborare cu Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, a organizat Concursul de Procese Simulate pe Drept Administrativ. Concursul care are drept scop aplicarea cunoștințelor teoretice ale studenților într-un proces fictiv, consolidându-le aptitudinile oratorice și cunoștințele juridice.

În cadrul concursului din acest an au participat patru echipe a câte doi studenți ai FDSA.

Echipele și-au prezentat spețele propuse spre soluționare de către juriu, respectând procedura reală cu care se operează într-o ședință de judecată.

Criteriile de evaluare a prestațiilor participanților au fost: aplicarea corectă a legii, folosirea limbajului juridic și pledoaria, testarea pe parcurs de către membrii juriului prin întrebări, fiind plasați în situații specifice realității.

În conformitate cu punctajul obținut, în runda finală au ajuns doi participanți, care au primit o speță ce a trebuit să fie comentată în douăzeci de minute. În pofida faptului că a fost o situație mai tensionată și de gândire promptă, finaliștii s-au descurcat foarte bine, juriul apreciind atitudinea competitivă, entuziasmul și pasiunea de care au dat dovadă, atât ei, cât și ceilalți participanți, pe durata întregului concurs.

La final, s-au acordat patru premii: premiul I și II, premiul pentru cel mai bun pledant și premiul „Favoritul publicului”.

Evenimentul a avut loc într-o sală de judecată a Curții de Apel Suceava. Juriul a fost format din judecătoarea Doina Popescu, avocatul Răzvan Viorescu și avocata Liana Pascariu, cadre didactice ale Facultății de Drept și Științe Administrative.

Articolul precedentExpoziția „Bucovina, mănăstirile trăiesc”, la Muzeul Național Liechtenstein
Articolul următorPădure plantată de USR Suceava în compensare pentru hârtia consumată pentru inițiativa Fără Penali în Funcții Publice