Aproape 4.800 de absolvenți ai școlii generale din județul Suceava au aflat la ce liceu au fost repartizați în urma admiterii computerizate. În schimb, 80 de elevi au rămas fără loc și trebuie să aștepte cea de-a doua etapă de admitere. Cea mai mare concurență a fost la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, sepcializarea Matematică-Informatică bilingv română-engleză. Acolo cea mai mică medie de admitere a fost 9,56.

Ministerul Educației a publicat, luni, rezultatele repartizării computerizate a absolvenților clasei a VIII-a în liceele din județul Suceava. Pentru prima sesiune de admitere au completat fișe de înscriere 4.811 absolvenți. 4,731 dintre ei au fost repartizați la liceele din județ.

Șapte elevi au fost admiși cu media 10 la liceu. Trei dintre ei au optat pentru Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava, trei pentru Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, iar unul pentru Colegiul „Petru Rareș” Suceava.

Cea mai mare concurență a fost la clasa de matematică-informatică bilingv română-engleză de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”. Cea mai mică medie de admitere a fost 9.56. Această specializare ocupă locul 31 la nivel național în funcție de cele mai mari medii de admitere. În total, la trei specializări de la „Ștefan cel Mare” și la trei de la „Petru Rareș” cele mai mici medii de admitere au fost peste nouă. De altfel, primele nouă specializări cu cea mai mare concurență din județ au fost de la cele două colegii național. Top 10 al specializărilor este completat de clasa de matematică-informatică de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți.

2,22, cea mai mică medie de admitere

La polul opus, cea mai mică medie de admitere a fost 2,22. Cu această medie un absolvent al clasei a VIII-a din Dolhasca s-a înscris la clasa de mecanică de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” din localitate.

A rămas fără loc deși avea media 7,19

Pe de altă parte, 80 de elevi care nu și-au evaluat corect șansele de a fi admiși la anumite specializări și au completat fișa cu prea puține opțiuni au rămas fără loc și vor fi nevoiți să aștepte cea de-a doua sesiune de admitere. Cea mai mare medie obținută de un elev care nu a fost repartizat la liceu este 7,19 și îi aparține unei eleve a Școlii Gimnaziale Poieni Solca.

Dintre cele 5.096 de locuri oferite de liceele din județul Suceava au rămas neocupate 365 de locuri.

Articolul precedentDacian Cioloș participă miercuri, la Rădăuți, la dezbaterea „Bucovina – proiecție în viitor”
Articolul următorUn băiat de 11 ani din Sucevița a ajuns la spital după ce a fost prins sub o stivă de lemne