Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o atenționare cod galben de ploi și vijelii pentru județul Suceava.
Potrivit meteorologilor, până marți noapte, la ora 23.00, în cea mai mare parte a Moldovei, în Maramureș, nordul Crișanei și local în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări temporar puternice ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.