Coaforul unde erau anunțate intervenții estetice, închiriat în acte pentru cursuri și prezentări de produse

DSP Suceava şi Poliţia au declanşat anchete cu privire la un salon de coafură din Suceava, unde erau programate intervenţii chirurgicale estetice minim invazive.

Directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu, a declarat că potrivit proprietarului salonului, spaţiul unităţii fusese închiriat pentru alt scop de către clinica din Bucureşti. Potrivit lui Grădinariu, din actele prezentate de proprietar, care s-a prezentat la sediul instituţiei în cadrul anchetei declanşate la sesizarea Colegiului Medicilor, ar rezulta că în contractul de închiriere a spaţiului către clinica Swiss EstetiX din Bucureşti nu erau incluse proceduri medicale, ci doar prezentări de produse sau organizarea de cursuri.

„Coaforul a fost verificat anul trecut şi are toate autorizaţiile de care are nevoie, toate produsele folosite sunt autorizate. Noi le-am interzis să închirieze spaţiul coaforului pentru activităţi care nu sunt autorizate”, a spus Grădinariu.

Colegiul Medicilor Suceava s-a autosesizat în acest caz după ce a văzut anunţurile în care se preciza că o firmă din Bucureşti va realiza proceduri de medicină estetică în Suceava, pe 24 februarie, şi a sesizat Poliţia.

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Suceava, dr. Sorin Hîncu, persoanele care doresc să realizeze astfel de proceduri trebuie să obţină avizul Colegiului Medicilor Suceava, dar şi spaţiul în care ar urma să se desfăşoare aceste proceduri trebuie să aibă toate avizele necesare.

„E o mare responsabilitate. Prin astfel de proceduri, în spaţii nesigure şi condiţii improprii, se pot transmite boli grave, cum ar fi SIDA sau virusul hepatitei C”, a spus Hîncu.

Totodată, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a confirmat faptul că s-a înregistrat o sesizare în acest caz, iar Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul instituţiei face verificări în acest sens.

Articolul precedentAmenzi în valoare de peste 130.000 lei și material lemnos confiscat
Articolul următorȘocant. Un bărbat s-a sinucis prin electrocutare