Cinci persoane au fost rănite după ce două autoturisme au intrat în coliziune. Accidentul a avut loc pe șoseaua de Centură a Sucevei, sâmbătă după-amiază. 

Patru dintre victime au fost transportate la spital. La fața locului au intervenit pompierii militari cu un echipaj de descarcerare și două ambulanțe SMURD, sprijiniți de două echipaje SAJ.

În timp ce conducea autoturismul pe variata ocolitoare, dinspre Pătrăuți către comuna Șcheia, un bărbat de 33 de ani, din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat lateral, autovehiculul condus regulamentar de un bărbat de 25 de ani, din comuna Volovăț.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto de 33 de ani, rănirea ușoară a unei femei de 30 de ani, din orașul Vicovu de Sus, pasageră în autoturismul condus de acesta și rănirea ușoară a două tinere, una de 18 ani din comuna Volovăț și cealaltă de 21 de ani, din orașul Vicovu de Sus, pasagere în autovehiculul care circula regulamentar.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Articolul precedentFetița jandarmeriței ucise pe trecerea de pietoni s-a întors acasă de sărbători
Articolul următorIncendiu precedat de o explozie într-o casă din Gulia