CFR: Durata călătoriei cu trenul de la Bucureşti la Suceava, redusă cu o oră

Durata călătoriei cu trenul de la Bucureşti la Suceava se va reduce la 5 ore şi 30 de minute, pentru trenurile de călători, din luna decembrie.

CFR a anunțt că durata călătoriei cu trenul de la Bucureşti la Suceava, pe o distanță de 447 de kilometri, se va reduce la 5 ore şi 30 de minute, pentru trenurile de călători, din luna decembrie, după mulţi ani în care restricţiile de viteză au prelungit durata acestei călătorii până la 6 ore şi jumătate.

„Personalul feroviar al CFR SA a ridicat până în prezent peste 90% din numărul total al restricţiilor de viteză existente pe Magistrala Bucureşti – Suceava, iar până la sfârşitul lunii acestea vor fi eliminate în totalitate. Menţionăm faptul că restricţiile de viteză au fost ridicate prin efortul depus de angajaţi specializaţi din cadrul regionalelor Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Constanţa, care au finalizat deja lucrările de reparaţii, la această oră fiind în desfăşurare lucrările pentru ridicarea ultimelor restricţii de viteză de pe raza Regionalei CF Galaţi. Precizăm totodată că, în măsura eliminării ultimelor limitări de viteză, se analizează şi posibilitatea reducerii timpilor de circulaţie la 5 ore”, se menţionează într-un comunicat transmis de CFR.

CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, a informat de asemenea şi operatorii de transport de călători şi de marfă că timpii de mers între Bucureşti şi Suceava se vor reduce cu o oră în noul Mers de Tren şi pot transmite deja solicitări de modificare a traselor şi a numărului de trenuri pentru relaţia Bucureşti Nord – Suceava, conform noului program de circulaţie.

Articolul precedentTragedie la Bosanci. Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ FOTO
Articolul următorȘoferiță rănită după ce a acroșat cu mașina o căruță nesemnalizată