Centrul Medical de Radioterapie de la Spitalul Județean Suceava ar putea fi funcțional din luna septembrie a acestui an.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, după o înâlnire pe care acesta a avut-o cu Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Județean, și cu investitorul R.T. Lotus Center S.R.L Cluj Napoca.

În cadrul întâlnirii care a avut loc la Consiliul Judeţean Suceava, investitorul a prezentat un grafic detaliat privind realizarea lucrărilor. Astfel, construcția clădirii va fi finalizată în luna iunie, urmând ca după instalarea tuturor echipamentelor, Centrul sa fie funcțional în luna septembrie.

Investitorul a precizat că au fost clarificate toate problemele de finanțare și deja au început să fie aduse la Suceava o serie de echipamente medicale și de imagistică.

„Vorbim aici de cele  mai moderne echipamente RT și CT.  Doar CT – ul de ultimă generație costă peste 4 milioane de Euro. Înființarea unui astfel de centru în Suceava, prin echipamente de înaltă precizie, va permite realizarea unui diagnostic precis şi timpuriu”, a declarat Gheorghe Flutur.

Capacitatea Centrului va fi în prima etapa, la darea în funcțiune, de 700-1000 pacienți/an, fiecare pacient urmând opt până la 24 cure pe tratament, activitatea desfășurându-se în două schimburi.

Dezvoltarea Centrului este gândită ca din momentul în care se va ajunge la un grad de încărcare de 80% se va trece la etapa a II- a, astfel încât să poată deservi 2.000 de pacienți.

Centrul medical pentru radioterapie și diagnostic precoce se va adresa nu doar bolnavilor din județul Suceava, ci și pacienților din județele limitrofe și chiar vecinilor din Ucraina și Republica Moldova.

„Consiliul Judeţean Suceava împreună cu Spitalul Judeţean de Urgență finanțează în acest an mai multe investiții deosebit de importante, cum ar fi realizarea a patru blocuri operatorii, inclusiv pentru oncologie, un ambulatoriu modern de 4.000 mp, pe șase niveluriLucrăm la documentație pentru pasajul subteran care leagă spitalul nou de spitalul vechi. Trebuie să înceapă construcția blocului cu 30 apartamente pentru medici, și multe alte investiții curajoase, despre care am mai vorbit”, a completat Flutur.

Articolul precedentBătrân lăsat de hoți fără banii de medicamente
Articolul următor“Ursul Carpatin” a fost coleg de închisoare cu ucigașul de la Mediaș. Ce mesaj i-a transmis