Câteva mii de persoane, turiști și suceveni, au participat în prima zi de Paște la manifestările organizate de Centrul Cultural Bucovina și Consiliul Județean Suceava la Muzeul Satului Bucovinean.
Cei prezenți au avut parte de concerte pascale, concursuri de bătut toaca și de ciocnit ouă roșii, expoziție de coșuri pascale dar și de un concert extraordinar susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică împreună cu Fanfara „Shukar” din 10 Prăjini.
Totodată, pentru cei mici, organizatorii au pregătit o caleaşcă trasă de doi ponei, plină cu coşuri cu ouă roşii.
De la evenimentul organizat la Muzeului Satului Bucovinean nu au lipsit președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Înainte de începerea spectacolelor, președintele Consiliului Județean Suceava a împărțit ouă roșii copiilor din public.