Campanie de screening în mediul rural pentru depistarea cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeș Papanicolau, derulată de Direcția de Sănătate Publică(DSP) Suceava, în luna martie.

„Institutul Regional Oncologic Iaşi, prin unitățile mobile cu care a fost dotat de Ministerul Sănătății și specialiștii de care dispune, vine în sprijinul rețelelor de screening organizate în județul nostru. Autospecialele pentru depistarea cancerului de col uterin, complet utilate şi dotate se vor deplasa în comunitățile rurale. Testarea este gratuită, nedureroasă, recoltarea fiind efectuată în condiții de sterilitate, de către medici specialiști implicați în derularea programului”, a precizat Liliana Grădinariu, director DSP Suceava.

Beneficiare ale programului sunt femeile cu vârste cuprinse între 25 și 64 ani, indiferent dacă sunt sau nu asigurate. Acestea pot accesa programul în mod gratuit o dată la 5 ani, dacă îndeplinesc următoarele condiții: nu au diagnostic confirmat de cancer de col uterin, nu prezintă simptome clinice și nu au antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin.

“Programul național de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeș-Papanicolau la populația feminină eligibilă în regim de screening se derulează din anul 2012, cu scopul reducerii incidenței formelor invazive ale cancerului de col uterin și mortalității specifice prin cancer de col uterin. Se estimează că, datorită testărilor realizate prin acest program, 49% din totalul cazurilor posibile au fost prevenite”, a completat directorul DSP Suceava.

Informații suplimentare despre derularea acestei campanii puteți afla de la Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava, compartimentul de Evaluare și promovare a sănătății, persoană de contact, asistent medical Zica Aga, tel. 0744.194.085.

 

Articolul precedentI-a explodat cauciucul și a intrat cu mașina într-un copac
Articolul următorMort de beat la volan, un tânăr a intrat cu mașina într-un șanț