Biroul Francez Suceava anunță reînceperea activităților săptămânale dedicate francofonilor și francofililor suceveni, în fiecare miercuri, de la ora 17.00.

Prima activitate la Biroul Francez Suceava este programată miercuri, 13 februarie. Programul evenimentelor debutează cu activitatea Le français, c’est facile!, curs dedicat micilor francofoni, care sunt însoțiți pe parcursul învățării de lectorul univ. dr. Mariana Șovea. Copiii vor recapitula lexicul deja învățat (numerele, culorile, obiectele de îmbrăcăminte) și vor învăța expresii noi legate de anotimpul iarna.

Biroul Francez se bucură și în această perioadă de prezența lectorului de limbă franceză, Maxence Caron, care va anima activitățile și va propune un joc nou grupei de copii.

Și în acest an, evenimentele organizate în cadrul Biroului Francez se realizează cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și al Centrului de Reușită Universitară, sub coordonarea prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, a lect. univ. dr. Mariana Șovea și a prof. gr. I Tamara Sabin, președintele Asociației Seniorilor Bucovineni, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Asociația Alianța Franceză din Suceava. Intrarea este liberă.

Articolul precedentAproape 700 de grame de bijuterii, confiscate de polițiștii suceveni
Articolul următorUn bărbat din Dornești a murit la biserică, în timpul slujbei