Imediat după accident, conducătorul auto a abandonat mașina și a fugit de la fața locului. Tânărul a fost identificat de polițiști și a fost reținut pentru 24 de ore.

Marți, în jurul orei 00.43, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești a fost sesizată despre faptul că un autoturism a intrat în gardul unui imobil din localitate.

Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au identificat proprietarul imobilului și un autoturism ale cărui plăcuțe de înmatriculare au fost scoase.

În urma verificărilor efectuate,  conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 24 ani, din comuna Verești, care a declarat faptul că a condus autoturismul în momentul producerii evenimentului rutier și că din accident nu au rezultat victime.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efcetuate în bazele de date, s-a stabilit că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat din data de 01 septembrie pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Conducătorul auto a fost reținut preventiv pentru 24 de ore.

Articolul precedentUn bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a pătruns cu mașina pe contrasens
Articolul următorȚigări de contrabandă, descoperite în podeaua unui autoturism FOTO