O mașină scăpată de sub control a acroșat un podeț și s-a oprit în gardul din apropiere. Șoferul era beat criță.

Miercuri, în jurul orei 12.20, Secţia 8 Poliţie Rurală Adâncata a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe raza comunei Zvoriștea s-a produs un eveniment rutier.

Din primele cercetări, oamenii legii deplasaţi la faţa locului au identificat pe DC 54A din comuna Zvoriștea un autoturism ieșit în afara carosabilului și la circa 300 metri pe conducătorul auto, un localnic de 40 de ani.

Cu ocazia audierilor, bărbatul a declarat faptul că,  în timp ce conducea vehiculul spre domiciliu, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a acroşat podul de acces în curtea unui imobil și s-a oprit în gardul din apropiere.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Articolul precedentDoi tineri din Cajvana au ajuns la spital după ce au intrat cu mașina într-un stâlp
Articolul următor56 de pietoni și șoferi sancționați contravențional într-o singură zi