Femeia în vârstă de 94 de ani, din municipiul Suceava, a fost găsită căzută în interiorul apartamentului său.
O vecină a fost cea care a dat alarma, vineri, în jurul amiezii. Femeia, care este și administratorul asociației de proprietari, a sunat la poliție. Aceasta a declarat că a fost sunată pe telefonul mobil de către asistenta medicului de familie al vecinei sale, care i-a spus că de trei zile nu reușește să ia legătura cu femeia de 94 de ani.
Ea a precizat că bătrâna locuiește singură în imobilul respectiv, singura rudă cu care aceasta mai ține legătura fiind o nepoată, care locuiește în orașul Deva, județul Hunedoara.
La fața locului au ajuns pompierii suceveni, care au intrat în interiorul apartamentului prin forțarea ușii de acces. Bătrâna a fost găsită căzută la intrarea în dormitorul locuinței. Aceasta era conștientă, dar slăbită și comunica cu greu.
După ce a primit primele îngrijiri medicale la fața locului a fost transportată la Spitalul Județean Suceava. De asemenea, s-a luat legătura cu nepoata acesteia.