O femeie de 81 de ani din municipiul Fălticeni a fost găsită moartă, joi, în apartamentul în care locuia singură, după ce fiica acesteia a sunat la 112.

La faţa locului s-au deplasat pompierii și o patrula de siguranţă publică. Pompierii au deschis uşa locuinţei prin folosirea forţei, bătrâna fiind găsită decedată în holul locuinţei.

Femeia nu mai fusese văzută de vecini şi cunoştinţe de peste zece zile. De mai multe zile, vecinii de pe scară au simţit un miros insuportabil venind din locuinţa acesteia. Uşa de acces de la locuinţa femeii a fost găsită închisă de către echipajul de siguranţă publică, asigurată cu un zăvor pe interior, neexistând suspiciuni cu privire la împrejurările în care a survenit decesul.

Trupul neînsuflețit al bătrânei a fost transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

Articolul precedentPlata parcărilor din Suceava poate fi făcută printr-o aplicație pe telefonul mobil
Articolul următorUn bărbat a găsit un proiectil neexplodat în timp ce săpa un șanț