Un bărbat de 66 de ani din municipiul Suceava a ajuns la spital după ce a fost lovit de un taxi pe trecerea de pietoni.

Accidentul a avut loc în cartierul Burdujeni, sâmbătă dimineață.

Un bărbat de 30 ani din municipiul Suceava a condus autoturismul pe strada Calea Burdujeni din Suceava, având direcţia de deplasare Botoşani spre Suceava, iar la trecerea de pietoni semnalizată prin indicator şi marcaj rutier din Bisericii „Sf. Andrei”, nu a acordat prioritate de trecere şi a acroșat un pieton, care era angajat în traversare pe marcajul pietonal.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Articolul precedentUn fălticenean beat și-a bătut soția, după care s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere
Articolul următorPeste 70 de sancțiuni, aplicate de polițiști în timpul unei razii desfășurată în zona Vicovu de Sus