Un bărbat de 68 de ani, din municipiul Suceava, a murit după ce a căzut de la înălțime.

Accidentul a avut loc, în data de 25 ianuarie, la un imobil din localitatea Buda, comuna Zvoriștea, pe care acesta îl deține împreună cu soția. Cei doi făceau treburi prin gospodărie, și la un moment dat, bărbatul s-a urcat pe o scară în exteriorul casei pentru a prinde o scândură desprinsă din acoperiș.

Acesta s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la o înălțime de 2,5 metri, lovindu-se cu capul de solul acoperit cu beton.

Victima a fost transportată la UPU Suceava, fiind diagnosticată cu „traumatism cranian cerebral intern”. La scurt timp bărbatul a intrat în comă, fiind supus în aceeași zi unei intervenții chirurgicale, după care a rămas internat pentru aproape trei săptămâni. Din nefericire, acesta nu a mai putut fi salvat și a decedat în unitatea spitalicească.

Articolul precedentUn bărbat a fost reținut după ce și-a bătut soția și i-a spart cinci dinți
Articolul următorProprietarul câinilor Amstaff care au atacat un maidanez, anchetat penal de polițiști