Un bărbat de 42 de ani, din județul Neamț, a fost găsit mort în albia râului Moldova. Descoperirea macabră a fost făcută de un pescar, luni dimineață.
Acesta se afla la pescuit pe malul râului Moldova, în zona Podul Izvor, când a observat un cadavru în albia râului. Pescarul a sunat la 112. La fața locului au ajuns pompierii dar și polițiștii. Cadavrul a fost extras din apă de către pompieri.
Persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat de 42 de ani, din comuna Poienari, județul Neamț.
Polițiștii au stabilit că bărbatul a ajuns în orașul Gura Humorului în data de 28 septembrie, după care și-a petrecut noaptea în ferma unui localnic. A doua zi dimineață acesta a plecat de la fermă fără să anunțe pe nimeni. Cu ocazia examinării sumare a cadavrului, nu au fost identificate urme de violență. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.