La data de 23.01.2022, ora 15.20, lucrătorii Secției 2 Poliție Rurală Ipotești în timp ce se deplasau pe raza comunei Ipotești cu autospeciala de serviciu și efectuau verificări cu privire la persoanele aflate sub măsura izolării și carantinării, au observat un autoturism care prezenta avarii la caroserie și care se afla intrat în șanțul de pe strada Mihail Sadoveanu. Lângă vehicul a fost identificată o persoană de sex masculin vizibil sub influența băuturilor alcoolice.

         S-a procedat la legitimarea persoanei însă datorită stării avansate de ebrietate nu s-a reușit obținerea de date, motiv pentru care s-a procedat la conducerea persoanei la sediul Postului de Poliție Ipotești. 

          În urma interogării bazelor de date s-a stabilit faptul că persoana este un bărbat de 51 ani domiciliat în sat/com. Ipotești, județul Suceava. Din discuțiile purtate cu acesta a reieșit faptul că în ziua de 23.01.2022, s-a deplasat cu autoturismul proprietate la un bar de pe raza satului Tișăuți, unde a consumat băuturi alcoolice după care s-a urcat la volanul vehiculului pe care l-a condus pe o distanță de circa 1,5 km iar pe strada Mihail Sadoveanu a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în șanțul de pe marginea străzii.

          Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,40 mg/l Alcool pur în aerul expirat. 

           În continuare, șoferul a fost condus la sediul Spitalului Județean Suceava unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

           A fost întocmit dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) din Codul penal care va fi soluţionat procedural de către lucrătorii Postului de Poliţie Ipoteşti. 

 

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentȘtiindu-se cu ”musca pe căciulă”, un șofer a oprit brusc la vederea mașinii de poliție
Articolul următorTupeu de taximetrist! A fluturat o armă pentru a speria doi tineri