Andrei Baciu, secretarul de stat căruia prim-ministrul i-a delegat atribuţiile interimare la Ministerul Sănătăţii, a anunţat că România ar putea scăpa de restricţii începând cu 1 iunie.

Relaxarea restricţiilor va fi posibilă în aproximativ două luni, mai exact pe 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, a spus Andrei Baciu, potrivit realitatea.net.

„Este esenţial să le putem oferi tuturor pacienţilor din România, serviciile medicale de care au nevoie, pentru că vedem că acest virus are un impact extraordinar de mare şi practic, nu cruţă pe nimeni. Veşti bune ca urmare a acestor demersuri sunt că, totuşi, au fost identificate foarte repede câteva paturi suplimentare. În 2-3 zile au fost identificate şi operaţionalizate deja 12 paturi. Alte 73 de paturi au fost identificate şi se caută soluţii asfel încât să fie operaţionalizate cât mai repede şi toate aceste lucruri, la pachet cu ritmul accelerat cu care se desfăşoară vaccinarea”, a spus Andrei baciu.

„Practic, dau un trend care s-a stabilizat. Aproape că intră pe o fază descendentă, ceea ce este îmbucurător, pentru că uşor-uşor, putem să ne apropiem de orizontul pe care domnul premier l-a dat, 1 iunie, când putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor şi la încă un pas mai aproape de o viaţă normală pe care o aşteptăm cu toţii, de foarte mult timp”, a mai spus Baciu.

Articolul precedentRomânia, locul șase în UE la producția de grâu în 2020. Recolta este mai mică cu aproape 4 milioane de tone față de anul precedent, din cauza secetei
Articolul următorANPC: Recomandări pentru consumatori în pragul sărbătorilor pascale