Garda Forestieră a efectuat pe raza județului Suceava 192 de controale silvice și alte aproape 100 de verificări în vederea emiterii avizelor sau acordurilor din sfera noastră de competență, în cursul lunii septembrie.

În cadrul acțiunilor s-au aplicat 68 de amenzi, cu o valoare totală de 186.000 lei și s-au confiscat 542 mc de material lemnos(124 mc au fost confiscați fizic și 418 mc au fost confiscați valoric).

Au fost inventariați cca 60 mc de masă lemnoasă tăiată ilegal și s-a depus o sesizare penală pentru cercetarea acestor fapte, pentru un prejudiciu de 14.130 lei.

În cursul săptămânii trecute, inspectorii Gărzii Forestiere au organizat împreună cu polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean controale privind circulația materialelor lemnoase pe drumurile publice, zece dintre ele pe șoselele din zona Fălticeni. Cu ocazia acestor controale s-au confiscat peste 250 mc de materiale lemnoase transportate ilegal. Lemnul a fost expediat preponderent din Vama, Valea Moldovei sau Mălini și avea ca destinație depozitele din București. Unul din transporturile ilegale venea de la o firmă din comuna Pipirig, județul Neamț și urma să fie primit de către o firmă din Boroaia.

În patru situații, în momentul controlului se efectua al doilea transport cu același aviz, iar în restul cazurilor se transportau cantități de lemn mult mai mari decât cele consemnate în avizele de însoțire.

Pe lângă confiscarea materialului lemnos transportat fără documente, în cadrul acestor controale,  s-a reținut un mijloc de transport și s-au aplicat 12 amenzi, cu o valoare totală de 44.000 lei.

Articolul precedentFOTO Mașina deputatului Cătălin Nechifor, parcată pe o trecere de pietoni din centrul Capitalei
Articolul următorFOTO VIDEO Un polițist a murit într-un accident rutier, la Fălticeni