Un șofer român a primit o amendă de 5.000 de lei după ce a fost prins cu țigări de contrabandă în valoare de 450 de lei.

Sâmbătă, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetățean român, în vârstă de 39 de ani, într-un microbuz  marca Volkswagen, înmatriculat în România.

Acționând în baza analizei de risc, echipa de control, formată din  poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, în portiera dreapta a microbuzului și în roata de rezervă, cantitatea de 300 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană.

Ţigările în valoare totală de 450 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar  bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Articolul precedentCasă din Bădeuți distrusă de un incendiu pornit de la un coș de fum FOTO
Articolul următorWizz Air a anulat zborurile directe Milano-Bergamo-Suceava și retur din cauza coronavirusului