Un șofer s-a ales cu o amendă de 5.000 lei după ce a fost prins cu țigări de contrabandă ascunse în roata de rezervă a unui microbuz.
De asemenea, împotriva bărbatului, cetățean ucrainean, s-a instituit măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de cinci ani.
P. Vasyl, în vârstă de 57 de ani, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, conducând un microbuz, sâmbătă dimineață.
Echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal,în roata de rezervă a microbuzului,cantitatea de 380 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.
Ţigările în valoare de570 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.