Țigările în valoare de peste 600 lei au fost confiscate. Acestea erau ascunse în bagaje. 

Luni, în jurul orei 23.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 47 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen.

Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale, cantitatea de 406 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană.

Țigările în valoare totală de 610 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar  persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Articolul precedentCurți inundate la Rădăuți și Solca
Articolul următorUn bărbat din Drăgușeni a fost luat la bătaie de doi vecini