Încă 53 de cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână în cinci județe și în municipiul București.

Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în Romania raportate până la data de 23 august este 18.145 din care 64 de decese.

Astfel, în perioada 19 – 23 august, au fost raportate încă 53 de cazuri nou confirmate în cinci județe, și în municipiul București. 42 de cazuri au fost raportate în județul Suceava, în București au fost raportate patru cazuri, în Teleorman au fost raportate trei cazuri, în Ilfov două cazuri, în Dolj și Vaslui câte un caz.

Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, cazurile de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul în urma cu două-patru săptămâni. Confirmarea și clasificarea unui caz durează în medie trei săptămâni.

Articolul precedentConferința „Cultura tibetană și valorile universale ale buddhismului”, la Muzeul de Istorie
Articolul următorVIDEO Dan Barna, la Suceava: Voi fi un preşedinte al României „prezent şi implicat”