Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Râșca.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat o construcție corp comun, majoritară din lemn, cu pericol de propagare a flăcărilor la două case de locuit. 
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza flăcării scăpate de sub control, de la o afumătoare amplasată în laterala construcției.
Au ars adăpostul de animale și depozitul de furaje, corp comun, cu bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit, cu bunurile aferente. 

 

Recomandări pentru prevenirea incendiilor la afumători: 

• nu folosiți afumători improvizate ori amplasate în magazii, şuri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; 

• afumătorile se confecţionează din zidărie de cărămidă şi materiale incombustibile şi se vor amplasa independent de celelalte construcţii din gospodărie; 

• nu folosiți afumători improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare; 

• evitați ca grăsimea scursă de pe preparatele din carne să ajungă pe zone fierbinți ori în contact cu sistemul de producere a fumului.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentAnimale moarte într-un incendiu în Cornu Luncii. Focul a fost stins după o intervenție de trei ore
Articolul următorSchimbarea prefecților și a subprefecților, pe masa Guvernului Cîțu