Ieri, 20.01.2022, în jurul orei 17:30, un cunoscut activist de mediu din județul Suceava a distribuit în spațiul public imagini video care surprindeau un bărbat proferând injurii, expresii triviale și amenințări la adresa activistului. 

Potrivit IPJ Suceava, polițiștii s-au autosesizat și la nivelul IPJ Suceava s-au dispus măsuri operative urgente de documentare a activității infracționale dar și de asigurare a cadrului procedural.

„Prin ofițer din cadrul IPJ Suceava și ulterior prin polițiștii Poliției orașului Vicovu de Sus a fost contactat activistul de mediu care se afla în municipiul Cluj-Napoca, acesta fiind îndrumat și consiliat pentru a depune o sesizare online pe adresa oficială de email a IPJ Suceava.

Aceasta a fost direcționata imediat către Poliția Orașului Vicovu de Sus, fiind demarate de îndată cercetări și întreprinse demersuri procedurale.

În urma audierilor și materialului probator administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la mai puțin de 5 ore de la postarea în spațiul on line a imaginilor incriminatorii, autorul, un bărbat de 28 de ani din orașul Vicovu de Sus a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare“ – au mai precizat reprezentanții IPJ Suceava. 

Bărbatul de 28 de ani a fost transferat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

„Polițiștii suceveni reamintesc că vor acționa în mod ferm pentru respectarea legii și solicitată cooperarea și sprijinul pentru asigurarea cadrului procedural, astfel încât, împreună, să sprijinim procesul de justiție și să dispunem măsurile procesuale adecvate“ – au mai precizat reprezentanții IPJ Suceava.

Aseară, la ora 23:50, persoana reținută pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, victimă fiind un activist de mediu, a fost introdusa în arestul IPJ Suceava.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentKlaus Iohannis, întrevedere cu premierul Nicolae Ciucă, în contextul crizei din Ucraina
Articolul următorLudovic Orban aruncă NUCLEARA despre JAFUL din energie și dosarul UNIFARM! Dezvăluiri la Culisele statului paralel, duminică, ora 21.00