În doar trei zile polițiștii suceveni au aplicat sanțiuni contravenționale în valoare de peste 100.000 de lei.

În perioada 10 – 12 ianuarie, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat acțiuni pe raza județului, pe una din principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave, respectiv conducerea de vehicule pe drumurile publice de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, ocazie cu care au fost testate alcoolscopic 484 persoane, au fost constatate 13 infracțiuni la regimul rutier și au fost aplicate 187 sancțiuni contravenționale în valoare de 108.550 lei.

De asemenea au fost retrase 14 permise de conducere și zece certificate de înmatriculare.

Un echipaj din cadrul Poliției municipiului Câmlung Moldovenesc a oprit  pentru control pe strada Calea Bucovinei din localitate, autoturismul condus de un localnic de 22 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articolul precedentAeroportul Suceava a înregistrat peste 430.000 de pasageri în 2019
Articolul următorO vizită la Suceava s-a finalizat cu o bătaie pentru un botoșănean