Accident rutier cu o victimă pe raza localității Milișăuți, luni dimineață. O persoană a ajuns la spital după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat.

Imagine

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat. În autoturismul respectiv erau trei persoane.

În urma accidentului o persoană a fost rănită și a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la Spitalul Municipal Rădăuți.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul.

Sursă foto Facebook Monica Crapp

Articolul precedent„Clubul pensionarilor” din municipiul Suceava va fi inaugurat sâmbătă
Articolul următorUn băiețel de aproape patru ani a ajuns la spital după ce s-a tăiat cu drujba pe față